Pentru ca eu sunt asa.. rant, rant, rant, ma indulcesc si nu mai rant-uiesc, apoi ma acreste cate unul/una si uit de toata dulceaca, revin iar la rant. Bineinteles ca nu aveam subiectul asta in minte pentru saptamana asta, chiar avusesem ceva frumos pregatit, dar n-am vrut sa ma abtin de la a-mi elibera furia asta enorma.. Keep calm, nu injur pe nimeni (pe blog sunt o domnisoara).
Imi place sa ajut. Seriously, chiar imi place. Ma bucur atunci cand ajut pe cineva si o fac cu drag de fiecare data, chiar daca in trecut am avut altercatii cu persoanele respective, sau daca nu am fost pe aceeasi lungime de unda. Chiar ajut. Acum cativa ani, nu m-ar fi interesat decat persoana mea si atat.. Intre timp, am mai crecut, am deschis ochii si mi-am dat seama ca nu e bine.. Am ajutat cateva persoane, iar rasplata a fost cu atat mai mare cu cat am primit multe cuvinte frumoase, dar si sentimente personale placute.
Lasand modestia la o parte, ma consider o persoana "frumoasa" pe dinauntru. Nu pastrez ranchiuna pentru nimeni, pentru ca am invatat sa ma bucur de lucrurile frumoase in viata si sa refuz sa pastrez lucruri urate.. Am lasat deoparte rautatile si cuvintele aruncate aiurea, am lasat jignirile si judecatile pentru cei care vor sa tina asa ceva, si am mers mai departe, zambind in continuare.. Ma bucur tare mult ca am reusit sa fac asta pentru ca am sentimente mai frumoase acum si, desi ma intristeaza rautatea celor care se invart inevitabil in jurul meu zilnic, am invatat sa ii las in pace, nu incerc sa schimb pe nimeni..
Dar.. Pentru ca postarea asta e un mare "dar".. Nu o sa fac niciodata un lucru in ajutorul cuiva fara sa ma astept la "Multumesc". Nu vreau sa-mi ia cadou, nu vreau sa ma pupe, nu vreau sa ma iubeasca.. Vreau sa mi se spuna "Multumesc". De multe ori, ajutam diverse persoane. De cate ori nu asteptam, macar putin, in sufletul fiecaruia dintre noi, sa primim inapoi un multumesc?
Nu sunt sefa de grupa si nici nu consider ca e de datoria mea sa ma ocup cu chestiile "administrative" in grupa la facultate.. Insa nu toti ajung in timpul vacantei la avizier si m-am gandit ca ar fi dragut din partea mea sa impart cu ei informatiile pe care le luam de la facultate, pentru ca nu parcurg 500km ca sa ajung acolo, nu mi-e greu. Asa ca le-am dat si lor aceleasi informatii pe care le luam de la facultate, lucruri care pe ei erau de mare ajutor. Nici macar (macar!) un multumesc la postarile mele din timpul vacantei.. Sau macar un "like" ca tot se poarta asta pe FB. Zilele trecute am omis sa anunt un lucru pentru intreaga grupa. Pur si simplu, nu am avut timp si cum sa ii anunt, nu era nimic important sau de pierdut.. Am ajuns apoi la un seminar impreuna si stiti ce-am primit? O jignire pe care nu am curaj nici macar sa o public pe blog.. :| M-am simtit atat de prost si atat de rusinata de ceea ce mi s-a spus incat am plecat pur si simplu, am intors spatele si am plecat.. Apoi mi-am amintit de toate postarile din timpul vacantei si mi-am dat seama de un lucru. Pe care ar fi trebuit sa il fi invatat pana acum, dar cred ca sunt destinata sa pic de fraiera de fiecare data..
Oamenii cer ajutor DOAR cand, cat si cum au nevoie. In rest, esti doar un om in plus care schimba oxigenul cu dioxidul de carbon in aceeasi incapere cu ei. Atat.
Imi pare teribil de rau ca trebuie sa merg in acelasi loc, zilnic, cu astfel de persoane.. Ca asemenea oameni ii numesc colegi, si imi vor fi asta de acum in colo.. Cum poate sa fie cineva asa? Consider ca partea cu "multumesc" tine de educatia primita a fiecaruia, era buna vorba cu cei 7 ani de acasa si cu cei carora le lipsesc.. Dar jignitul unui om in felul in care am primit-o eu mi se pare ignoranta si sincer, ar trebui sa le fie rusine ca au ajuns la varsta la care au ajuns si vorbesc in felul in care o fac. I'm done with them for good.
Nu cred ca ma simt mai bine, acum ca am scris totul si m-am descarcat.. Ba din contra, stiu ca luni trebuie sa merg in acelasi mediu si cu acelasi tip de oameni. Abia asteptam sa incep cursurile, stiti doar, ca v-am zapacit cu asta, abia asteptam sa-mi revad toti colegii, sa fim toti o grupa, iar.. In english, colegi "my ass". Nu ma asteptam sa intalnesc astfel de oameni intr-o institutie in care se presupune sa suntem toti "cu studii superioare".
Si stiti ce ma amuza? Ca totusi primesc cuvinte incredibil de frumoase de la oameni la care nu m-as fi asteptat.. Care atunci cand ii vad prima data, imi inspira cu totul altceva.. Sunt oameni simpli, fara pretentii mari, fara aspiratii inalte, care provin din medii grele..
Voua vi s-a intamplat vreodata sa nu primiti multumesc inapoi atunci cand ajutati? Sau mai rau, sa fiti jignite/i atat de urat in momentul in care ati gresit? Mi-ar placea sa cred ca nu, pentru ca sentimentul de dupa nu e tocmai extraordinar, iar rimelul nu e waterproof.
Puteti sa-mi trimiteti mailuri pe laurenscaffe(at)ymail(dot)com
Va pup!
XOXO. ♥
